V-ați separat sau divorțat și aveți un copil împreună? AVOCATUL explica ce trebuie să știi despre obligația de întreținere a copilului minor!
Știai că există obligația de întreținere a copilului de către părintele cu care nu mai locuiește ca urmare a divorțului sau a separării în fapt a părinților care nu erau căsătoriți ?
În cazul unui divorț, de cele mai multe ori se pune problema modului în care va fi exercitată autoritatea părintească. Problema este cu care dintre părinți va locui copilul după divorț. Se analizează felul în care se ocupă în continuare, de creșterea și educarea copilului, părintele cu care copilul locuiește.
Ce este important de știut?
În cazul divorțului, de cele mai multe ori, autoritatea părintească va fi exercitată în comun de către ambii părinți. Asta înseamnă că aceștia vor decide împreună cu privire la aspectele esențiale din viața copilului. De reținut că și celălalt părinte, cu care nu locuiește, are obligația de întreținere.
Obligația de întreținere :
Obligația de întreținere se stabilește, mai întâi, până la majoratul copilului. Ulterior, dacă copilul este în continuarea studiilor, va putea cere, personal, asumarea obligației de întreținere din partea celuilalt părinte.
ATENȚIE !
Dacă părinții nu au fost căsătoriți, întreținerea va fi solicitată instanței de judecată de către unul dintre părinți.
Acțiunea în instanță se face în numele copilului, împotriva părintelui care va fi obligat la întreținere. După împlinirea majoratului, întreținerea va fi solicitată în nume propriu de către copil.
Ce prevede legea ?
Legea prevede că întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Regula este că :
„obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională”.
Însă, dacă întreținerea nu se execută voluntar, instanţa dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.
Prin urmare, prin întreținere nu se înțelege doar hrană.
Întreținerea poate fi și îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării în funcție de vârsta copilului, suportarea costurilor pentru educarea copilului. Întreținerea reprezintă tot ceea este necesar pentru dezvoltarea și creșterea armonioasă a copilului.
Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe.
Pensia de întreţinere poate fi o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. În situația în care acesta nu are venituri declarate, pensia se va stabili în funcție de salariul minim net pe economie.
Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. În anumite condiții, poate fi acordată și pentru perioada anterioară.
Pensia de întreținere se plătește la data stabilită de către părți sau de către instanța de judecată.
Aceste precizări sunt aplicabile și în cazul copilului ai cărui părinți nu au fost căsătoriți.
Stabilirea pensiei de întreținere în instanță presupune o muncă susținută pentru dovedirea faptului că părintele pârât nu și-a îndeplinit obligația și că are veniturile necesare plății pensiei de întreținere. De cele mai multe ori, se încearcă ascunderea veniturilor de către părintele pârât. În acest caz este necesar să se trimită multiple adrese ca să se dovedească veniturile.
În alte cazuri, părintele pârât trimite câteva articole de îmbrăcăminte pentru a justifica că și-a respectat obligația.
Menirea avocaților, este să demonstrăm că acele câteva haine nu înseamnă întreținerea unui copil, pentru creșterea și educarea lui.
AVOCAT Elena CIUCHI a reprezentat diverși clienți în instanță pentru stabilirea pensiei de întreținere. Indicăm, cu titlu exemplificativ, una dintre soluțiile obținute în instanță. Aceasta se bazează pe ipoteza în care părintele pârât a încercat să ascundă veniturile reale (hotărârea a rămas definitivă):
„Obligă pârâtul la plata în favoarea minorului [..] a unei pensii de întreţinere lunare în cotă de 1/4 din venitul net cu caracter permanent obținut, dar nu mai puțin de 1/4 din venitul minim net pe economie, de la data introducerii acţiunii, respectiv 10.03.2020 şi până la majoratul copilului sau până la intervenţia altei cauze legale de modificare sau de stingere a obligaţiei de întreţinere. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.06.2021.”
Crezi că ai o situație mai aparte și nu te descurci singur? CERE Asistență Juridică.
În mod cert ai nevoie de un AVOCAT SPECIALIZAT care sa iți ofere asistență juridică pentru a contesta o amendă? Ne poți contacta în secțiunea de CONTACT sau completând formularul de mai jos ori DIRECT pe WhatsApp.